LUCIAN CIUCHIȚĂ

Un Scriitor, un Destin literar, un Spirit Liber

Ce este scriitorul? Un ins care crede că poate să schimbe ceva în mișcarea haotică a lumii, o biată ființă care vrea să transmită un „ecou” în peștera ignoranței, un simplu om care își dorește ca Binele să învingă Răul Absolut. Mă rog, este un individ naiv, care crede că poate să transmită „sens și speranță” unor semeni întru rațiune, care, de cele mai multe ori, au impresia că exprimarea literară este rodul unor halucinații de moment.

Ce este scriitorul? Un izvor nesecat de idei, o câmpie plină cu flori sălbatice, un cer împânzit de nori jucăuși, ca focurile de artificii care spulberă întunericul nopții; un spirit liber care dansează în jurul focului lăuntric... un simplu om. Care este boala sufletului? Bineînțeles, ignoranța! Cea care se așterne ca o zăpadă acidă peste pământul temător, lipsit de vlagă în așteptarea unui soare apus. Semințele n-au cum să încolțească într-un teren arid sau înghețat la nesfârșit. Există vreun remediu? Cărțile. Sunt singurele „pastile” care ne vindecă pe noi, oamenii, și, desigur, planeta muribundă, care nu ne-a greșit cu nimic, doar ne suportă greșelile de mii de ani.
Ce este scriitorul? Un nebun care emite idei greu de acceptat într-o lume lipsită de uzul rațiunii. Un naufragiat pe o insulă a singurătății stilistice, un supraviețuitor al vremurilor moderne, o amintire pentru generațiile viitoare.
Lucian Ciuchita-Scriitor

Noutăți editoriale

Lucian Ciuchita- Exil in desertul iluziilor

Exil în deșertul iluziilor - 2025

Citește mai mult
Lucian Ciuchita- L'île du purgatoire

L'île du purgatoire - 2025

Citește mai mult
Lucian Ciuchita- Citadela nebunului

Citadela-nebunului - 2023

Citește mai mult
Lucian Ciuchita-Lumea abisală

Lumea abisală - 2023

Citește mai mult
Lucian Ciuchita-Miracolul din Normandia

Miracolul din Normandia - 2022

Citește mai mult
Lucian Ciuchita - Le peloton des niais

Le peloton des niais - 2022

Citește mai mult
Lucian Ciuchita - Umbra care ucide

Umbra care ucide - 2021

Citește mai mult
Lucian Ciuchita- Detronarea regelui

Detronarea regelui - 2021

Citește mai mult
Lucian Ciuchita-Atracius

ATRACIUS - 2021

Citește mai mult
Lucian Ciuchita-Zile de plumb

Zile de plumb - 2020

Citește mai mult

Articole de presă relevante despre romanele scriitorului Lucian Ciuchiță

Scriitorul Lucian Ciuchiță la emisiunea "Arte, Carte si Capricii",vorbind despre cel mai recent roman al său, "250 de kilometri si un secol de amintiri"

TVR 3, 31 Mai 2018

Vizionează
Lucian Ciuchita in ziarul uzpr

Un scriitor, un destin literar...In timp ce România l-a uitat pe Lucian Ciuchiță, Franța abia l-a descoperit…

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din Romania (UZPR), 15 aprilie 2020

Citește
Lucian Ciuchita promovat inJaponia tvr cluj

Scriitorul Lucian Ciuchiță se bucură de un succes care depășește granițele continentului și răsună tocmai în Țara Soarelui Răsare. Autorul volumului "Insula Purgatoriului" este promovat ca scriitor francez în Japonia.

TVR Cluj,13 iunie 2019

Vizionează

Abonati-vă la newsletter pentru a fi la curent cu noile aparitii editoriale si evenimente.

Abonati-vă la newsletter pentru a fi la curent cu noile aparitii editoriale si evenimente.

Livrat de MailerLite.

Prin inscrierea la Newsletter, confirmati ca sunteti de acord cu termeni si conditii.

Lucian Ciuchita-newsletter autor